criket-cristina

duminică, 23 ianuarie 2011

Un nou experiMENT?!

Acesta a fost titlul unui flash mob organizat astăzi,19 ianuarie 2011 în jurul orei 12, în faţa Guvernului. Protestatarii s-au arătat nemulţumiţi de schimbările pe care le-a înterprins noua conducere.

"În funcţie de Ministru de Interne a fost numit Roibu Alexei, care timp de opt ani de guvernare comunistă a deţinut mai multe funcţii printre care a fost şeful Centrului de Combatere a Crimei Economice şi Corupţiei (CCCEC),. Cum poate fi un om cu experienţă din guvernarea precedentă, vrem o schimbare. De altfel nu există nici o deosebire între 2009-2011.” a

menţionat Ghenadie Brega, membru Hyde Park şi organizatorul acestui flash mob.

"Cerem Guvernului să fie mai prudenţi pentru că asta este faţa Guvernului. Nu suntem de acord ca aceste funcţii să fie ocupate de oameni care nu au făcut nimic într-un an şi jumătate ca de exemplu Valeriu Zubco, care şi-a păstrat funcţia de Procuror General." a mai adăugat Ghenadie Brega.

Acţiunea va fi reluată la data de 29 ianuarie 2011 la Procuratură. Protestatarii aşteaptă o explicaţie din partea oficialităţilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu