Încă un an...

Chiar azi m-am întâlnit cu o vecină, tare drag om şi tare scump pentru mine. Fericită şi plină de entuziasm cu zâmbetul până la urechi că a scăpat de coşmarul "bacalaureatului", se pregăteşte de acel bal de care cu certitudine ne amintim fiecare.
Păi, cam doi ani de atunci, mult, dar pare a fi acum recent. A trecut, nici nu i-am simţit gustul. Universitatea îmi părea atunci o închisoare din care nu scapi atât de uşor. Speriată de toate vorbele auzite aveam impresia că îmi i-au singură frânghia ca să mă sinucid. Dar iată-mă la sfârşitul celor doi ani de studii şi pot afirma cu siguranţă: "regret că pleacă..." pentru că astfel înţeleg că nu mult timp mi-a rămas din anii de studenţie şi că vine o altă etapă mult mai dificilă şi mult mai greu de exploarat. Putrefacţia creierului se face simţită abia în anul III atunci când te vezi cu adevărat: "student cu acte în regulă".
În aceşti doi ani de universitate am învăţat poate totul ce nu am luat din liceu. Calităţi rele precum invidia, răutatea şi minciuna dar şi cele bune precum prietenie, sinceritate, iubire şi afecţiune care mi-au fost practic ghidul activităţilor mele. Am cunoscut profesori de la care am învăţat cum trebuie să muncesc ca să pot sta pe picioare. Nu am avut parte de o viaţă trăită în cămin şi poate aici regret cel mai mult... Cu paşi grăbiţi şi anume atunci când am început să simt mirosul universităţii, vine cel de al treilea an.
Pentru scumpele mele fete care au terminat facultatea, vreau să le urez succes şi un început bun în cariera pe care aţi plantat-o şi aţi udat-o încă de pe coridoarele facultăţii.